Proceduri
De la tratamente estetice minim invazive la chirurgie reconstructivă, oferim soluții complete pentru frumusețe, echilibru și încredere.
Proceduri Non-chirugicale
Procedurile non-chirurgicale sunt o opțiune populară pentru cei care doresc să îmbunătățească aspectul fără intervenții invazive. Aceste tratamente includ injectarea de botox, acid hialuronic, și terapii laser, oferind rezultate rapide și cu timp de recuperare minim. Pacienții beneficiază de un aspect natural, fără cicatrici, și pot reveni imediat la activitățile zilnice. Clinica noastră oferă soluții personalizate pentru fiecare nevoie, asigurându-se că fiecare pacient se simte confortabil și mulțumit de rezultatele obținute.
Proceduri Chirurgicale
Procedurile chirurgicale reprezintă soluții eficiente pentru îmbunătățirea aspectului fizic, oferind rezultate semnificative și durabile. Aceste intervenții includ augmentarea mamară, rinoplastia, liposucția și liftingul facial. Realizate de specialiști cu experiență, procedurile chirurgicale asigură o transformare estetică majoră, adaptată nevoilor individuale ale pacienților. Deși implică un timp de recuperare, avantajele acestor intervenții pot fi remarcabile, contribuind la creșterea încrederii în sine și la o calitate superioară a vieții.
Chirurgie Plasticǎ și Reconstructivǎ
Chirurgia plastică și reconstructivă joacă un rol esențial în restaurarea formei și funcției corpului. Aceasta include proceduri destinate atât îmbunătățirii estetice, cât și corectării defectelor congenitale sau traumatismelor. Specialiștii din acest domeniu utilizează tehnici avansate pentru a asigura rezultate naturale și durabile. Fie că este vorba de rinoplastie, reconstrucția sânilor după mastectomie sau tratamente pentru cicatrici, chirurgia plastică și reconstructivă contribuie semnificativ la creșterea calității vieții pacienților.
Instrucțiuni Pre si Post Proceduri
Instructiunile pre și post-proceduri sunt esențiale pentru asigurarea unui rezultat optim și pentru minimizarea riscurilor. Înainte de intervenție, pacienții primesc recomandări clare despre pregătirea fizică și psihologică, inclusiv evitarea anumitor medicamente și activități. După procedură, respectarea instrucțiunilor de îngrijire este crucială pentru o recuperare rapidă și eficientă. Aceste orientări ajută la prevenirea complicațiilor și la maximizarea rezultatelor estetice, contribuind la o experiență pozitivă pentru pacienți.
Întrebǎri Frecvente
Mărirea buzelor sau orice altă procedură ce presupune injectarea acidului hialuronic este permisă în orice trimestru al perioadei gestaționale, fără niciun risc. Din prudență, nu recomandăm injectabile în sarcină sau alăptare. Discutăm individual cu medicul curant/obstetrician.
Fiolele, indiferent de volum (0,55 ml, 1 ml, 1,2 ml sau 3 ml), sunt individuale, iar indicația producătorilor este ca acestea să fie aruncate după procedură, chiar dacă nu s-a folosit întregul conținut. Studiile arată însă că, păstrate în condiții optime, aceste fiole pot fi utilizate până la 12 luni de la deschidere, iar decizia de păstrare se ia în colaborare cu pacientul. Injectarea restului de produs la o altă persoană presupune un risc foarte mare de transmitere a unor microorganisme, printre care amintim doar HIV, virusul hepatitic B sau C, chiar și atunci când se înlocuiește acul.
Tratamentul de elecție și de primă intenție pentru riduri este toxina botulinică (Botox-ul). Durata medie pentru instalarea efectelor este de 8–10 zile, iar faptul că tratamentul presupune multiple înțepături face posibilă apariția echimozelor care pot persista mai mult de două zile.
Depinde dacă ținta injectărilor este comună sau nu. Spre exemplu, dacă dorim o injectare cu acid hialuronic pentru mărirea bărbiei, va fi necesară mai întâi o injectare cu toxină botulinică, care se realizează cu 14 zile înainte. Sau, dacă observăm că există riduri care nu răspund la toxina botulinică, acestea vor fi injectate ulterior, cu acid hialuronic, la 14 zile după. În schimb, dacă dorim să scăpăm de riduri și să mărim buzele, aceste proceduri pot fi efectuate în același timp.
Chiar și după mai multe prezentări la medic, rolul acestuia este procentual undeva între 30–40%, restul de 60–70% din rezultatul final aparținând pacientului. Astfel, acidul hialuronic este dependent în totalitate de consumul de apă. Pentru majoritatea tipurilor de acid hialuronic folosite în mărirea buzelor, necesarul de apă recomandat este de aproximativ 3 litri pe parcursul a 24 de ore. Rezultatul final depinde și de obiceiurile pacientului, cum ar fi fumatul sau consumul de băuturi cu paiul.
Nu există o vârstă minimă limită la care devine benefic rolul toxinei botulinice. Din punct de vedere legal, aceasta este de 18 ani, iar indicația terapeutică se încadrează tot în jurul acestei vârste, deoarece prevenția ridurilor este mult mai ușoară decât tratarea lor. Cu cât înaintăm în vârstă, cu atât ridurile sunt mai dificil de corectat și cu atât este mai greu să obținem rezultate doar cu ajutorul botoxului.
Pentru prima injectare, în care de obicei se fac cele mai multe înțepături, procedura se realizează sub bloc anestezic, durerea fiind, în acest fel, inexistentă. La următoarele programări, când se vor face doar mici corecții, anestezia se realizează doar cu cremă anestezică, blocul anestezic putând fi efectuat la cerere.
Buzele au culoarea specifică roz datorită unei rețele vasculare foarte bogate, fiind practic precum niște „bureți de sânge”. Prin urmare, este destul de dificil de evitat apariția echimozelor (vânătăilor), în ciuda tuturor măsurilor de precauție luate (folosirea de substanțe vasoconstrictoare, ace subțiri, injectomate). Acestea pot fi complet evitate prin utilizarea canulei, însă aceasta nu permite întotdeauna crearea detaliilor pe care ni le dorim. În ceea ce privește edemul inflamator (umflarea buzelor), acesta este considerabil mai redus în clinica noastră, datorită planului terapeutic personalizat aplicat.
Folosind un acid hialuronic de o calitate foarte bună, la o primă injectare efectul nu va dura mai mult de 3–5 luni, cu variații individuale și în funcție de starea de hidratare. Din fericire, efectul injectărilor repetate este unul cumulativ, scopul fiind acela de a injecta volume din ce în ce mai mici și la un interval de 12–18 luni.
Fiecare consultație durează, în medie, între 90 și 120 de minute pentru una sau două proceduri. În acest timp, pacientului îi sunt identificate nevoile, îi este explicată necesitatea și corectitudinea tratamentului, furnizează un istoric medical cât mai complet, se efectuează fotografii care sunt ulterior analizate, se completează acordurile informate, iar apoi se realizează procedura sau procedurile. La final, se face un nou set de fotografii pentru evaluarea rezultatelor.
Dacă procedurile sunt realizate într-un mod profesionist, cu scopul unic de a restabili un volum pierdut, sau dacă nu se depășește limita de extensibilitate a țesuturilor, revenirea la normal se produce în mod natural, odată cu trecerea timpului, sau la cerere, prin injectare de hialuronidază. Aceasta din urmă nu are același efect în cazul unor produse nepotrivite sau de slabă calitate.
Efectul toxinei botulinice este limitat doar la perioada în care aceasta este bioactivă, adică timp de câteva luni. Revenirea la normal este întotdeauna completă, fără efecte adverse și fără legătură cu vârsta la care s-a început injectarea sau cu numărul de proceduri realizate până în prezent.
Există efecte adverse care au legătură cu substanța, precum reacțiile alergice, însă acestea sunt foarte rare, deoarece aproape orice persoană a intrat măcar o dată în contact cu toxina botulinică. Există și reacții adverse legate de o tehnică de injectare greșită, acestea fiind de natură estetică sau funcțională (asimetrii sau, mai grav, ectropion – căderea pleoapei inferioare), precum și reacții adverse legate de doză, care pot deveni periculoase în cazul în care este depășit un anumit număr de unități.