Abdominoplastie

Intervenție chirurgicală ce corectează excesul de piele și grăsime abdominală.

Abdominoplastia este o intervenție chirurgicală ce elimină excesul de piele și grăsime din zona abdominală, apărut după pierderea masivă în greutate, după sarcină sau odată cu înaintarea în vârstă. Procedura are scopul de a reda un abdomen ferm și armonios, îmbunătățind atât estetica, cât și în unele cazuri funcționalitatea peretelui abdominal.

În funcție de necesități, se poate realiza:

  • abdominoplastie minimă, cu o cicatrice mică, similară celei de cezariană;
  • abdominoplastie clasică, cu o cicatrice mai lungă, plasată discret pe linia slipului.

Adesea, procedura include repoziționarea ombilicului și, când este necesar, întărirea musculaturii abdominale, care poate prezenta eventrații. Pentru o definire suplimentară a zonei abdominale și a flancurilor, abdominoplastia poate fi asociată și cu lipoaspirația.

Pentru cine este potrivită procedura?

Abdominoplastia este recomandată persoanelor care:

  • au pierdut mult în greutate și prezintă exces de piele abdominală;
  • au abdomenul modificat după una sau mai multe sarcini;
  • se confruntă cu piele lăsată și grăsime reziduală în zona abdominală;
  • au musculatura abdominală slăbită sau cu eventrații;
  • doresc un abdomen ferm și conturat printr-o soluție chirurgicală definitivă

Cum decurge procedura?

  • Se efectuează sub anestezie generală.
  • Excesul de piele și grăsime este excizat, iar ombilicul poate fi repoziționat.
  • Dacă este necesar, se întărește musculatura abdominală.
  • Cicatricea este plasată la nivelul liniei slipului, pentru a fi cât mai puțin vizibilă.
  • Procedura poate fi combinată cu lipoaspirația pentru conturarea abdomenului și a flancurilor.

După tratament: recomandări

  • Recuperarea durează aproximativ 2–4 săptămâni.
  • Evită efortul fizic și ridicarea de greutăți în această perioadă.
  • Poartă centură compresivă conform indicațiilor medicului.
  • Respectă cu strictețe recomandările privind îngrijirea cicatricii.

Estetica rezultatului:
ce urmărim?

Scopul abdominoplastiei este obținerea unui abdomen ferm, plat și proporționat. Rezultatul estetic este unul natural, cu cicatrici plasate discret și un contur abdominal îmbunătățit. Asocierea cu lipoaspirația oferă o definire suplimentară a taliei.

Cât durează rezultatul?

Rezultatele abdominoplastiei sunt definitive, cu condiția menținerii unei greutăți stabile și a unui stil de viață sănătos. Aspectul abdomenului se îmbunătățește treptat pe parcursul recuperării, cicatricile estompându-se în timp.

Întrebări frecvente (FAQ)

Abdominoplastia este o intervenție chirurgicală estetică ce elimină excesul de piele și grăsime abdominală, recomandată după sarcină, scădere masivă în greutate sau îmbătrânire.

Da. Lipoaspirația se poate asocia pentru a defini suplimentar zona abdominală și flancurile, obținând un contur mai armonios.

Recuperarea durează 2–4 săptămâni, timp în care trebuie evitate eforturile fizice și respectate toate indicațiile medicale.

Redă fermitatea și estetica abdomenului prin abdominoplastie